Welcome to Comuna Ivești   Click to listen highlighted text! Welcome to Comuna Ivești
Skip to content Skip to main navigation Skip to footer

Stare civila

DIVORT PE CALE ADMINISTRATIVA

CINE ȘI UNDE POATE SOLICITA DESFACEREA CĂSĂTORIEI PE CALE ADMINISTRATIVĂ ?

Cererea de divorţ pe cale administrativă se face în scris, se depune şi semnează personal de către ambii soţi, în faţa ofiţerului de stare civilă delegat:

– de la primăria care are în păstrare actul de căsătorie sau de pe raza ultimei locuinţe comune
În cererea de divorţ soţii declară pe proprie răspundere că:
a. sunt de acord cu desfacerea căsătoriei;
b. nu au copii minori născuţi din căsătorie sau adoptaţi;
c. niciunul dintre soţi nu este pus sub interdicţie;
d. nu au mai solicitat altor autorităţi desfacerea căsătoriei;
e. adresa ultimei locuinţe comune;
f. numele pe care fiecare sau, după caz, numai unul dintre aceştia urmează să-l poarte după desfacerea căsătoriei.

Actele necesare pentru desfacerea căsătoriei pe cale administrativă
Dosarul de divorţ va cuprinde:
– certificatul de naştere, al soţului, respectiv soţiei – în original şi copie;
– certificat de căsătorie – în original şi copie;
– actul de identitate (buletinul / cartea / cartea provizorie de identitate) – în original şi copie;
– taxa de divorţ administrativ – 500 lei se achită la sediul nostru. Taxa nu se restituie dacă dosarul se clasează.
Important – actele de identitate trebuie să se afle în termen de valabilitate, atât la momentul depunerii cererii, cât şi la data eliberării certificatului de divorţ.
– în cazul cetăţenilor străini certificatele de stare naştere trebuie să îndeplinească cerinţele de legalitate conform convenţiilor internaţionale şi tratatelor încheiate între România şi statele a căror cetăţeni sunt (după caz simple / apostilate / supralegalizate)

Termenele stabilite pentru desfacerea căsătoriei pe cale administrativă:
– Ofiţerul de stare civilă delegat înregistrează cererea de divorţ în ziua în care aceasta a fost primită şi ACORDĂ SOŢILOR UN TERMEN DE 30 DE ZILE calendaristice, calculate de la data depunerii cererii, pentru eventuala retragere a acesteia.
– La expirarea termenului de 30 DE ZILE calendaristice ofiţerul de stare civilă delegat verifică dacă soţii stăruie să divorţeze şi dacă, în acest sens, consimţământul lor este liber şi neviciat, în acest sens solicitând soţilor o DECLARAŢIE PRIVIND MENŢINEREA cererii de desfacere a căsătoriei.
– În situaţia în care ambii soţi sau numai unul dintre aceştia înţeleg/înţelege să renunţe la divorţ, completează o DECLARAŢIE DE RENUNŢARE privind cererea de desfacere a căsătoriei.
– Dacă soţii nu se prezintă împreună, după termenul de 30 de zile, în vederea completării declaraţiei de menţinere a cererii de divorţ, dosarul cuprinzând actele de divorţ se clasează, prin întocmirea unui referat aprobat de primar.

Condiţii care invalidează cererea pentru divorţul administrativ
Dosarul de divorţ se clasează în următoarele cazuri:
a. dacă, după scurgerea termenului de 30 de zile (pentru depunerea declaraţiei de menţinere a cererii de divorţ) niciunul din soţi nu se prezintă pentru a stărui în cererea de divorţ;
b. dacă ambii soţi sau numai unul dintre aceştia înţeleg/ înţelege să renunţe la divorţ (prin completarea declaraţiei de renunţare la divorţ)
c. dacă, înainte de finalizarea procedurii de divorţ, unul dintre soţi este pus sub interdicţie;
d. dacă, înainte de finalizarea procedurii de divorţ, intervine naşterea unui copil;
e. dacă, înainte de finalizarea procedurii de divorţ, unul dintre soţi a decedat, căsătoria încetând prin deces.

Procedura respingerii cererii de divorţ pe cale administrativă

– În situaţia în care se constată că nu sunt întrunite condiţiile legale, ofiţerul de stare civilă delegat întocmeşte un proces verbal prin care propune respingerea cererii de divorţ care se supune aprobării primarului.
– În situaţia în care se constată că soţii nu se înţeleg asupra numelui de familie pe care să îl poarte după divorţ, ofiţerul de stare civilă delegat întocmeşte un referat, prin care propune primarului o dispoziţie de respingere a cererii de divorţ şi îndrumă soţii să se adreseze instanţei de judecată.
– Împotriva refuzului ofiţerului de stare civilă sau a notarului public nu există cale de atac, dar soţii se pot adresa cu cererea de divorţ instanţei de judecată, pentru a dispune desfacerea căsătoriei prin acordul lor în baza unui alt temei prevăzut de lege.

Certificatul de divorţ

– Când sunt întrunite toate condiţiile, ofiţerul de stare civilă constată desfacerea căsătoriei prin acordul soţilor şi eliberează CERTIFICATUL DE DIVORŢ, pe care-l înmânează soţilor în termen de maxim 5 zile lucrătoare.

– Certificatul de divorţ se întocmeşte în 3 exemplare originale, din care 2 se înmânează părţilor pe bază de semnătură, iar un exemplar rămâne la dosarul de divorţ.

– Este interzis să se înscrie pe certificatul de divorţ menţiuni cu privire la motivele sau culpa soţilor.

– La data desfacerii căsătoriei, ofiţerul de stare civilă delegat anulează cartea de identitate a fostului soţ care îşi schimbă numele de familie prin divorţ, prin tăierea colţului în care se află perioada de valabilitate.

– Certificatul de căsătorie reţinut la dosarul de divorţ, se transmite spre anulare primăriei emitente la data eliberării certificatului de divorţ.

La data desfacerii căsătoriei, ofiţerul de stare civilă delegat anulează cartea de identitate a fostului soţ care îşi schimbă numele de familie prin divorţ, prin tăierea colţului în care se află înscrisă perioada de valabilitate. În cazul cărţilor de identitate provizorii şi buletinelor de identitate, anularea se face prin înscrierea menţiunii privind desfacerea căsătoriei, numărul de înregistrare al certificatului de divorţ,  menţiunea privind numele de familie al titularului, data până la care va fi preschimbat actul de identitate. Termenul de preschimbare este de 15 zile.

SCHIMBAREA NUMELUI PE CALE ADMINISTRATIVĂ

Cetăţenii români pot solicita pentru motive temeinice, aprobarea schimbării pe cale administrativă a numelui de familie sau a prenumelui, în baza Ordonanţei Guvernului nr. 41/2003, aprobată prin Legea nr. 323/2003, cu modificările şi completările ulterioare.

           I. Cererea de schimbare a numelui de familie şi/sau prenumelui pe cale administrativă se depune la:

    – serviciul public comunitar local de evidenţă a persoanelor/primăria, în a cărui rază teritorială îşi are domiciliul petentul, cetăţean român sau apatrid cu domiciliul în România;
– serviciul public comunitar local de evidenţă a persoanelor/primăria ultimului loc de domiciliu avut în ţară, pentru cetăţenii români cu domiciliul în străinătate.
– primăria sectorului 1 al mun. Bucureşti, pentru cetăţenii români care nu au avut stabilit niciodată domiciliul în România.

Cererea se depune personal, prin împuternicit cu procură specială sau împuternicire avocaţială.

Pentru minor, cererea de schimbare a numelui se face, după caz, de părinţi sau, cu încuviinţarea autorităţii tutelare, de tutore. Dacă părinţii nu se înţeleg cu privire la schimbarea numelui/prenumelui copilului, va hotărî autoritatea tutelară.

Când cererea de schimbare a numelui/prenumelui minorului este făcută de către unul dintre părinţi, este necesar acordul celuilalt părinte, dat în formă autentică. Acordul nu este necesar în cazul în care celălalt părinte este pus sub interdicţie ori este declarat judecătoreşte dispărut sau decăzut din drepturile părinteşti.

În cazul în care minorul a împlinit vârsta de 14 ani, cererea va fi semnată şi de acesta.

Pentru persoana pusă sub interdicţie, cererea de schimbare a numelui se face de către tutore, cu încuviinţarea autorităţii tutelare.

Sunt considerate întemeiate, conform art. 4 alin.(2) din O.G.nr.41/2003, cererile de schimbare a numelui în următoarele cazuri:

      a) când numele este format din expresii indecente, ridicole ori transformat prin traducere sau în alt mod;

         b) când persoana în cauză a folosit, în exercitarea profesiei, numele pe care doreşte să îl obţină, făcând dovada cu privire la aceasta, precum şi asupra faptului că este cunoscută în societate sub acest nume;
c) când, din neatenţia ofiţerilor de stare civilă ori ca urmare a necunoaşterii   reglementărilor legale în materie, au fost efectuate menţiuni greşite în registrele de stare civilă ori au fost eliberate certificate de stare civilă cu nume eronate, în baza cărora au fost eliberate alte acte;
d) când persoana în cauză are nume de familie sau prenume format din mai multe cuvinte, de regulă reunite, şi doreşte schimbarea acestuia;
e) când persoana în cauză poartă un nume de familie de provenienţă străină şi solicită să poarte un nume românesc;
f) când persoana şi-a schimbat numele de origine străină într-un nume românesc, pe cale administrativă, şi doreşte să revină la numele dobândit la naştere;
g) când părinţii şi-au schimbat numele pe cale administrativă, iar copiii solicită să poarte un nume de familie comun cu al părinţilor lor;
h) când persoana în cauză solicită să poarte un nume de familie comun cu al celorlalţi membri ai familiei, nume care a fost dobândit ca urmare a adopţiei, a menţinerii numelui la căsătorie, a stabilirii filiaţiei ori a unor schimbări de nume aprobate anterior pe cale administrativă;
i) când soţii au convenit cu ocazia încheierii căsătoriei să poarte numele de familie reunite şi ambii solicită schimbarea acestuia pe cale administrativă, optând pentru numele de familie dobândit la naştere de către unul dintre ei ori să revină fiecare la numele avut anterior căsătoriei;
j) când persoana în cauză face dovada ca a fost recunoscută de către părinte ulterior înregistrării naşterii, însă, întrucât nu a sesizat instanţa pentru încuviinţarea purtării numelui de familie al acestuia în timpul vieţii, nu există altă posibilitate de dobândire a numelui părintelui decât pe cale administrativă;
k) când prenumele purtat este specific sexului opus;
l) când persoanei i s-a încuviinţat schimbarea sexului prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă şi irevocabilă şi solicită să poarte un prenume corespunzător, prezentând un act medico-legal din care sa rezulte sexul acesteia;
m) alte asemenea cazuri temeinic justificate.

Sunt de asemenea considerate justificate, conform art. 4 alin. (3) din O.G.nr.41/2003_şi cererile de schimbare a numelui în următoarele cazuri:

        a) când persoana în cauza a adoptat minori şi doreşte ca aceştia să poarte un alt prenume;
b) când căsătoria a încetat prin moartea sau prin declararea judecătorească a morţii unuia dintre soţi, iar soţul supravieţuitor solicită să revină la numele de familie purtat anterior căsătoriei ori la numele de familie dobândit la naştere;
c) când în urma divorţului un fost soţ revine la numele de familie purtat anterior şi care provine dintr-o altă căsătorie, de asemenea desfăcută prin divorţ, şi doreşte să poarte numele dobândit la naştere;
d) când în urma încetării căsătoriei prin moartea sau prin declararea judecătorească a morţii unuia dintre soţi celalalt soţ se recăsătoreşte şi, ca urmare a desfacerii acestei căsătorii, acesta doreşte să poarte numele de familie dobândit la naştere;
e) când fostul soţ doreşte să poarte numele de familie pe care l-a avut în căsătorie, pentru a avea un nume comun cu copiii încredinţaţi spre creştere şi educare, cu consimţământul fostului soţ, dat în formă autentică;
f) când părinţii au divorţat, iar copiii încredinţaţi spre creştere şi educare unuia dintre părinţi, care a revenit la numele de familie avut anterior căsătoriei, solicită să poarte numele de familie al acestuia;
g) când s-a desfăcut adopţia unei persoane căsătorite care are copii minori şi în urma desfacerii adopţiei persoana în cauză revine la numele de familie avut înainte de adopţie;
h) când unul dintre soţi, la încheierea căsătoriei, a luat numele de familie al celuilalt soţ, nume pe care acesta l-a dobândit prin adopţie, iar ulterior încheierii căsătoriei are loc desfacerea adopţiei.

Cererea de schimbare a numelui trebuie să fie motivată pe unul din cazurile prevăzute de art. 4 alin. (2) şi (3) din Ordonanţa de Guvern nr. 41 din 30 ianuarie 2003 privind dobândirea şi schimbarea pe cale administrativă a numelor persoanelor fizice şi însoţită de următoarele documente:

1. actul de identitate şi copie (buletin de identitate/carte de identitate/ carte provizorie sau paşaport cu domiciliu în străinătate+adeverinţă cu ultimul domiciliu avut în România eliberată de serviciul public comunitar local de evidenţă a persoanelor arondat, dovadă privind statutul juridic faţă de statul român în cazul în care nu poate face dovada cetăţeniei române);

2. copii legalizate de pe certificatele de stare civilă ale persoanei care solicită schimbarea numelui;

3. un exemplar al Monitorului Oficial al României, Partea a III-a în care a fost publicat extrasul din cererea de schimbare a numelui, exemplar de la publicarea căruia să nu fi trecut mai mult de un an;

4. consimţământul, dat în formă autentică, al celuilalt soţ, în cazul schimbării numelui de familie comun purtat în timpul căsătoriei;

5. consimţământul, dat în formă autentică, al celuilalt părinte, în cazul schimbării numelui de familie sau prenumelui copilului minor ( acesta nu este necesar în cazul în care celălalt părinte este pus sub interdicţie ori este declarat judecătoreşte dispărut sau decăzut din drepturile părinteşti);

6. copie de pe decizia de încuviinţare a autorităţii tutelare, în situaţia în care părinţii nu se înţeleg cu privire la schimbarea numelui copiilor minori, precum şi atunci când cererea de schimbare a numelui este făcută, pentru minorii şi persoanele puse sub interdicţie judecătorească, de către tutore;

7. certificat de cazier judiciar al solicitantului ( este valabil 6 luni);

8. certificat de cazier fiscal al solicitantului (este valabil 30 zile) – atenţie în cazul cetăţenilor români cu domiciliu în străinătate în locul cazierului fiscal se va depune o declaraţie autentificată din care să rezulte că nu au datorii faţă de statul român. Declaraţia va fi dată la un notar public în ţară sau dacă este dată în străinătate, la misiunea diplomatică a României din ţara de reşedinţă ori la un notar public străin (care va fi apostilată, supralegalizată, după caz);

9. procura specială autentificată sau împuternicirea avocaţială, în original;

10. orice alte acte pe care solicitantul le consideră necesare pentru motivarea cererii sale (ex: copii sentinţe civile de divorţ, sentinţe adopţie, etc., declaraţii notariale date de unele persoane din care să rezulte că solicitantul este cunoscut cu un anumit nume sau prenume date în formă autentică, copii a anumitor documente eliberate de autorităţile străine sau române etc.);

Click aici pentru a descărca cererea de schimbare a numelui pe cale administrativă
Click aici pentru a descărca cererea de schimbare a numelui pe cale administrativă – publicare în Monitorul Oficial

Click to listen highlighted text!